Paul Pintilie, vicepreședinte al Federației Române de Karate Tradițional și consilier local PNL, a murit la volan

Paul Pintilie, vicepreședinte al Federației Române de Karate Tradițional și consilier local PNL, a murit la volan
Publicat: 11/01/2020, 09:08

Karate Tradițional, avea antrenament cu elevii săi, la Sala Ceahlău, vineri seara, însă i s-a făcut rău în timp ce era la volan.

Un echipaj SMURD care a intervenit pentru salvarea bărbatului, care este și consilier local în Consiliul Local Piatra Neamț, din partea PNL. Paramedicii au încercat să îl resusciteze, însă manevrele nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.

Necropsia va stabili cauza morții sportivului. Primele indicii arată că acesta ar fi suferit un infarct.

Pe pagina de Facebook a lui Paul Pintilie au fost postate zeci de mesaje de condoleanțe. De asemenea, și Federația Română de Karate Tradițional a postat un mesaj pentru „sensei”: „A plecat dintre noi spre o lume mai bună, Sensei Paul Pintilie. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Oss, Sensei!”, au scris reprezentanții Federației.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie...
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Jamaica ar putea fi puternic afectată de uraganul Beryl. Ce prevăd experții?
×